Connect with us

Hi, what are you looking for?

News World

Ce parlamentari au dat cei mai mulţi bani pentru partid



Cele două campanii electorale din 2020 au presupus şi costuri pentru partide şi pentru candidaţii în Legislativ, care au fost nevoiţi să investească bani, pentru a se promova. Astfel, o bună parte dintre parlamentari au dat către partidele din care fac parte, de obicei cu titlu de împrumut (sperând că le vor fi returnate măcar parţial sumele date), dar şi ca donaţii, bani pentru susţinerea campaniilor electorale.  

 

Iar susţinerea financiară a diferit de la parlamentar la parlamentar, şi de la partid la partid. În zona actualei Puteri am identificat şi aleşii care au dat cei mai mulţi bani către formaţiunile care i-au sprijinit pentru Parlament. Liberalii care au scos cei mai mulţi bani din buzunar şi i-au îndreptat spre partid sunt senatorul de Teleorman Eugen Pîrvulescu (518.000 de lei), senatorul de Mureş Ioan Chirteş (446.000 de lei) şi deputatul de Arad Glad Varga (310.000 de lei). Toţi trei sunt aleşi cvasi-necunoscuţi, cu toate că unii dintre aceştia au avut şi funcţii de conducere în Parlament, Pîrvulescu fiind şi în prezent secretar al Senatului. 

 

De altfel, Eugen Pîrvulescu l-a împrumutat cu aproximativ 130.000 de lei şi pe liberalul Mihai Lovin, fost candidat liberal la o primărie de comună din Teleorman. Sumele date de către senatorul liberal către zona politică se ridică la aproximativ 650.000 de lei, în timp ce el a încasat de la Senat în primul mandat circa 470.000 de lei. Cu toate acestea, şeful PNL Teleorman a mai fost împrumutat de alţi liberali, printre care Maria Stoian (deputat) şi Raluca Fedeleş (consilier judeţean), cu 360.000 de lei. Un detaliu observat din consultarea declaraţiei Mariei Stoian e că aceasta nu şi-a trecut niciun împrumut de la şeful său de partid.

 

Ograda USR, mai modestă

Cei mai darnici aleşi ai USR-PLUS, adică a doua formaţiune ca forţă din coaliţia de guvernare, nu se ridică la nivelul liberalilor. Cu toate acestea, din rândul celor de la USR-PLUS, parlamentarul care a dat cei mai mulţi bani către partid este senatorul Marius Bodea, fost liberal până anul trecut. Potrivit declaraţiei de avere, noul membru USR-PLUS a avut o contribuţie de 316.000 de lei pentru alegerile locale din 2020. Sume cu cinci zerouri care au mers către partidul care i-a dus în Parlament pentru un mandat de parlamentar sunt şi în dreptul deputaţilor Mihai Botez (240.000 de lei), Radu Panait (194.500 de lei), Bogdan Rodeanu (186.000 de lei), Emanuel Ungureanu (169.000 de lei), Cosette Chichirău (161.000 de lei) şi Viorel Băltăreţu (160.000 de lei).

 

Mult mai chibzuiţi şi mai economi în ceea ce priveşte banii pentru partide au fost aleşii din cea de-a treia forţă a coaliţiei de guvernare, adică UDMR. Din cei peste 30 de aleşi din Parlament, doar patru au atins suma de 100.000 de lei dată spre formaţiunea lor: Istvan Lorant Antal (133.000 de lei), Hajdu Gabor (123.000 de lei), Fejer Laszlo Odon (100.000 de lei) şi Szabo Odon (100.000 de lei).

 

Sume mari şi la PSD

De cealaltă parte, a Opoziţiei, întâlnim mai ales în cazul unor social-democraţi sume foarte mari de bani care au mers pentru susţinerea partidului din care fac parte. Cel mai darnic social-democrat a fost deputatul Dumitriţa Gliga (579.000 de lei). Apoi, în topul PSD au urmat Adriana Tuşa (578.000 de lei), deputat de Bucureşti, Maricel Popa (402.000 de lei), senator de Iaşi şi fost preşedinte al CJ până în septembrie 2020, deputatul Iulian Badea (397.000 de lei), fiul fostului fotbalist oltean Pavel Badea, şi deputatul Marian Rasaliu (229.000 de lei). 

 

În cazul Dumitriţei Gliga, fiica puternicului lider PSD de Mureş Vasile Gliga, grosul banilor, adică 446.000 de lei, a mers pentru susţinerea alegerilor locale, în timp ce Adriana Tuşa a dat în primul rând 133.800 de lei pentru depunerea dosarelor privind parlamentarele, dar şi un împrumut de 445.000 de lei.

 

AUR a strâns cureaua

În ceea ce priveşte Alianţa pentru Unirea Românilor, foarte puţini dintre aleşii AUR au trecut în declaraţiile de avere banii daţi către partid. Dintre aceştia se evidenţiază Nagy Vasile, deputat care a dat către partid 120.000 de lei, precum şi deputata Anamaria Gavrilă, cu 97.000 de lei. Pe de altă parte, în cazul senatorilor, sumele cele mai mari sunt în valoare de 5.000 de lei. Asemenea sume au fost date către partid de senatorii Claudiu Târziu, Mircea Dăneasa şi Andrei Hangan. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:



Source link

Click to comment

Leave a Reply

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

You May Also Like

News World

Stelian Ion a sugerat, într-un interviu la B1TV, că UDMR ar trebui să fie formaţiunea care să iasă de la guvernare, dacă nu este...

Divertisment

Academia americană de film (AMPAS) a instalat la Londra şi Paris centre pentru nominalizaţii care nu au putut ajunge în Statele Unite, iar unii...

News World

Una dintre marile nemulţumiri din coaliţie este faptul că viceprimarul Horia Tomescu nu a consultat toate forţele coaliţiei de la Capitală, în momentul în...

News World

Nomadland», un hibrid între un road movie, o dramă socială şi un documentar, despre vieţile unor americani vârstnici care au pierdut tot din cauza...