Connect with us

Hi, what are you looking for?

News World

Povestea tânărului bolnav de cancer care construieşte o casă pentru copiii abandonaţi: „Vreau ca proiectul Casa NEST să dea un sens vieţii mele“


 Dacă pentru cei mai mulţi dintre noi viaţa înseamnă o îndelungă căutare a sensului, alţii îl găsesc în mod miraculos atunci când viaţa lor începe să atârne de un fir de aţă. Aşa începe şi povestea lui Alex Tache, un tânăr din Râmnicu Vâlcea al cărui scop de a ajuta copiii abandonaţi l-a ţinut în viaţă mai mult decât orice medic ar fi putut spera. „Viaţa nu este doar despre realizările noastre, ci şi despre realizările noastre pentru cei din jur“, este concluzia la care a ajuns un tânăr nevoit să se maturizeze mult prea devreme.

 

Cancerul rezistă, chiar şi după 10 operaţii

Alex avea doar 20 de ani în 2007, când a ajuns la spital cu piciorul umflat şi dureri teribile. Medicii l-au trimis la Bucureşti, unde a fost imediat operat, iar în urma biopsiei a primit diagnosticul care i-a dat viaţa peste cap: osteosarcom parosteal al femurului stâng, o boală cu o speranţă de viaţă până la cinci ani.

 

A început chimioterapia la Institutul Oncologic Bucureşti, dar la doar o lună de la operaţie, tumora a crescut. Atunci i s-a propus amputarea piciorului, însă Alex a refuzat şi a căutat alte modalităţi de a se trata. A ajuns la un institut din Bologna, Italia, unde i-a fost pusă o proteză de interior, fiindu-i tăiate jumătate din femur şi jumătate din tibie, şi a continuat acolo cu chimioterapia pentru un an. În 2010, însă, i-au fost din nou descoperite metastaze locale, dar şi pulmonare, fiind încă o dată operat.

 

În 2015, după şase operaţii, a fost nevoit să recurgă la amputarea piciorului pentru a-şi salva viaţa. Problemele nu s-au terminat nici aici, însă, căci la un an distanţă, avea din nou metastaze pulmonare şi recidive în piciorul drept. A făcut în total 10 operaţii, plus amputaţia, iar lupta sa cu această boală nu s-a încheiat nici până în prezent, devenind tot mai greu de dus. Tratamentele nu mai dau rezultate, proteza nu o mai poate purta, în ultimul an i-au apărut noduli şi la ochi, afectându-i vederea, iar medicii par descumpăniţi. 

 

În ciuda problemelor de sănătate, Alex Tache susţine că proiectul va continua cu sau fără el, pentru că este „propriul testament“, ceea ce doreşte să rămână în urma lui.

 

Voi fi norocos dacă voi termina casa în timp util – Alex Tache

 

„În ultimii doi ani, starea mea de sănătate mai degrabă s-a deteriorat. Spun asta cu dezamăgire pentru că mi-e teamă că nu voi reuşi să văd Casa NEST finalizată. Voi fi norocos dacă o vom termina în timp util şi dacă voi apuca să mă bucur de câteva momente împreună cu copiii. Sunt oameni în echipa mea care vor continua acest proiect cu sau fără mine. Însă, având în vedere că mi-am dedicat ultimii ani din viaţă acestui lucru, ţin foarte mult să-l văd finalizat. În orice scenariu, însă, vreau să îmi las amprenta pe pământul ăsta, prin acest proiect. Vreau ca proiectul NEST să dea un sens vieţii mele“, a mărturisit Alex.

 

Ni se spune des din partea autorităţilor: „Pentru ce faceţi această casă? Problema copiilor abandonaţi este rezolvată. – Alex Tache

 

Cu toate acestea, însă, Alex este în continuare plin de viaţă. Se pierde în muncă de dimineaţa până seara, uitând de sine şi de boală, şi speră că nu va părăsi această lume înainte să-şi vadă proiectul dus la capăt. 

 

„Sigur sunt mult mai mulţi de 12 copii cei care au nevoie de ajutor în România astăzi. Ni se spune des din partea autorităţilor: «Pentru ce faceţi această casă? Problema copiilor abandonaţi este rezolvată». Mie nu mi se pare aşa; la fiecare jurnal de ştiri aud de încă un copil care a fost abandonat. Iar partea pe care ar trebui să o facă statul e departe de a fi suficientă. Ceea ce facem noi este nimic în comparaţie cu nevoile din sistem“, a mai spus Alex.

 

„Cuibul“ copiilor abandonaţi

Ceea ce l-a făcut pe Alex Tache să-şi îndrepte atenţia către copiii abandonaţi a fost faptul că, în lungile sale perioade petrecute în spital, a avut ocazia să întâlnească mulţi copii bolnavi, însă nu toţi aveau familiile aproape, aşa cum o avusese el. I se pare cumplit ca un copil să fie nevoit să treacă singur prin aşa ceva şi, în general, prin toate greutăţile vieţii. 

 

Aşadar, în 2016, a înfiinţat Fundaţia Alex Tache prin care şi-a propus să ajute copiii din centrele de plasament, iar cel mai important proiect al său, în care investeşte acum toate resursele, este Casa NEST.

 

 

 

Casa NEST se construieşte în satul Bratia din Vale, comuna Galicea, judeţul Vâlcea, pe un deal cu o frumoasă privelişte spre Olt, în apropierea casei părinteşti a lui Alex. Numele NEST, care în engleză înseamnă „cuib“ este, totodată, un acronim pentru valorile fundaţiei: Nobleţe, Educaţie şi Stabilitate. Este locul pe care 12 copii preluaţi din spitalele şi centrele de plasament din judeţul Vâlcea îl vor putea numi „acasă“.

Şantierul Casei NEST, situată pe un deal din Bratia din Valea, Galicea, jud. Vâlcea 

 

Casa NEST va fi căminul cald de care au nevoie să crească armonios, formând o mare familie alături de Alex, de soţia sa Andreea, de băieţelul lor Adam, în vârstă de aproape 4 ani, dar şi de părinţii lui Alex. Este proiectul în care toată familia Tache investeşte multă dragoste, speranţă şi mult efort.

 

Deşi numărul iniţial al copiilor ce puteau fi preluaţi legal prin DGASP era 16, legea s-a schimbat şi acum permite doar 12, forma juridică de preluare a acestora fiind plasamentul. Alex nu ştie încă cine vor fi beneficiarii, dorind mai întâi să se asigure că poate duce la bun sfârşit construirea casei pentru a nu da speranţe deşarte 

unor copii.

 

Alex Tache, alături de soţia sa, fiul lor, părinţii lui şi mama Andreei FOTO arhivă personală

 

Alex vrea ca cei mici să beneficieze la Casa NEST de ateliere de creaţie, tabere, programe de schimb de experienţă şi un spaţiu larg de joacă şi relaxare. Visează să le ofere copiilor o educaţie exemplară şi să îi susţină şi după 18 ani, spre deosebire de centrele de plasament, unde la vârsta majoratului copii sunt lăsaţi în voia sorţii.

 

„Mi-ar plăcea ca aici, la Casa NEST, să ne autogospodărim şi pe pământul pe care îl avem să plantăm legume, să luăm nişte animale frumoase. Intenţionez să plantăm un arbore energetic şi să ne producem singuri energia termică. Să ne luăm o linie de fabricare de peleţi şi să le avem pe toate“, spunea Alex cu optimism în urmă cu doi ani.

Aşa va arăta casa NEST la finalul lucrărilor

Casa NEST, proiectată de arhitecţii „Visuri La Cheie“

În 2017, Alex i-a cunoscut pe arhitecta Alina Vîlcu şi designerii Omid Ghannadi şi Adela Pârvu prin intermediul emisiunii „Visuri la Cheie“, de la PRO TV, după ce le-a scris producătorilor emisiunii despre cazul familiei Marinoiu şi le-a făcut cunoscută trista poveste a lui Flavius, un adolescent din Vâlcea diagnosticat cu tumoare la tibie, care, la fel ca şi Alex, a ajuns în cele din urmă la amputarea piciorului. Deoarece familia sa locuia într-o casă bătrânească, aflată într-o stare precară, echipa „Visuri la Cheie“ i-a oferit lui Flavius cel mai frumos cadou de majorat, ridicând o casă modernă în locul celei vechi, una adaptată nevoilor lui. 

 

Aportul lui Alex nu s-a oprit însă doar în a aduce cazul la emisiune, căci s-a implicat activ la construcţia 

casei, punând la dispoziţie resursele fundaţiei sale – a adunat voluntari, a ajutat la utilarea casei în funcţie de nevoile speciale ale adolescentului, tatăl său a făcut instalaţia electrică a locuinţei, iar mama lui a gătit pentru meşterii de pe şantier.

 

Astfel, în timpul lucrărilor, Alina, Omid şi Adela au aflat şi visul lui Alex de a construi o casă pentru copiii 

abandonaţi şi, drept mulţumire, au decis să-l ajute la rândul lor la construirea Casei Nest. Alina Vîlcu, împreună cu colegul ei, Radu Dumencu, s-au ocupat de proiectul tehnic al Casei NEST. Vedetele „Visuri la Cheie“ sunt şi primii ambasadori ai Fundaţiei Alex Tache, care au avut grijă să facă această cauză cunoscută.

 

Alex, alături de echipa „Visuri la cheie“, la licitaţia caritabilă „Povestea brazilor cu dar“ FOTO arhivă personală

150.000 de euro este suma necesara pentru terminarea casei

Deşi costul iniţial de construire era estimat la 500.000 de euro, sponsorizările unor firme cu materiale de construcţii şi reducerile semnificative făcute de multe dintre ele au făcut ca ţelul să fie mai uşor de atins. Lucrările se apropie de sfârşit, însă Fundaţia Alex Tache mai are nevoie de aproximativ 150.000 de euro pentru finalizarea Casei NEST şi face în continuare apel la donaţii. 

 

În prezent, casa mai are nevoie de ventilaţie, gresie, faianţă, finisaje şi dotări. Cu cât casa va fi mai repede gata, cu atât Alex poate începe demersurile legale pentru găsirea şi primirea copiilor în Casa NEST.

 

Stadiul lucrărilor la Casa NEST

 

 

De când a înfiinţat fundaţia, pe lângă proiectul Casa NEST, Alex Tache încearcă să fie alături de 

tinerii din centrele de plasament, oferindu-le sprijin în educaţie pentru a-şi croi o cale în viaţă. 

 

Adrian Gogiu (35 de ani) şi Maria Lincan (19 ani) sunt doi dintre cei care au primit ajutor din partea fundaţiei şi au rămas în strânsă legătură cu Alex. Din dorinţa de a-i ajuta pe cei în nevoie, Adrian a urmat o facultate de asistenţă socială şi l-a cunoscut pe Alex atunci când avea nevoie de ajutor financiar ca să plătească o cotizaţie la Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România.

 

„M-a ajutat fără să stea pe gânduri. A zis: «Cu dragă inimă, cum să nu? Cât costă, atât plătim». Un om minunat, acum suntem ca fraţii“, a spus Adrian, care acum colaborează cu Fundaţia Alex Tache. Mai lucrează şi în cadrul Mitropoliei Craiova şi la un centru de vârstnici din Călimăneşti.

 

„Dacă nu aduceai bani, te băteau cu parul“

Adrian a fost abandonat de mama în spital, imediat după naştere. Şi-a petrecut primii 26 de ani din viaţă în şapte centre de plasament din Vâlcea şi a prins condiţiile groaznice în care se trăia în orfelinate după 

comunism.

 

„Luam bătăi, nu mâncam, la mâncare doar ne uitam şi la revedere! Mergeai şi furai, cerşeai. Erau aşa-zisele clanuri pe care trebuia să le aprovizionezi cu bere, cu ţigări, cu tot ce aveau nevoie. Cei mai mari se foloseau de cei mai mici. Noi cerşeam şi ei aveau. Dacă nu aduceai banii pe care trebuia să-i aduci pe ziua respectivă, te băteau cu parul. Personalul ne lăsa în grija celor mari şi plecau acasă. Veneau doar când se preda tura. Aceşti oameni erau «părinţii noştri»“.

 

Mama m-a luat cu toporul de la poartă şi mi-a zis: «Ce cauţi aici şi ce vrei de la noi? Tu eşti pentru noi ca şi mort. – Adrian, 35 de ani

Cea mai dureroasă experienţă pentru Adrian a fost atunci când a mers să-şi cunoască familia, la vârsta de 10 ani. „Mama m-a luat cu toporul de la poartă şi mi-a zis: «Ce cauţi aici şi ce vrei de la noi? Noi te-am abandonat, că nu te vrem. Tu eşti pentru noi ca şi mort. Să nu te mai vedem vreodată în viaţa noastră. Dacă mai calci poarta casei, te omorâm direct aici». Am plecat, am plâns, trei zile nu am mai ieşit din casă, nu m-am mai dus la şcoală, am fugit din orfelinat cu încă patru inşi la Bucureşti“.

 

Adrian Gogiu, pe şantierul casei NEST

 

De la viaţa cu un colţ de pâine, la viaţa în canale

La Bucureşti, l-a cunoscut pe celebrul Bruce Lee, „regele canalelor“ din Gara de Nord. „M-am împrietenit cu el şi aşa aveam şi eu două canale ale mele pe care le ocupam doar noi, cei de la Vâlcea, pentru că trebuia să îi aducem lui Bruce Lee ce avea nevoie ca noi să ştim că avem unde să dormim în ziua respectivă“.

 

Aşa a dus-o doi ani, până i-a prins poliţia, i-a bătut şi i-a dus din nou la orfelinat. Au fugit din nou la Bucureşti şi din nou au fost prinşi. „Am făcut numai lucruri rele. Am spart magazine, cofetării, că pur şi simplu salivam la o prăjitură, din cauza faptului că noi, în orfelinat, nu avem niciodată gustarea. Dacă n-o apucai, mâncai două-trei colţuri de pâine şi aia era masa. Plus că trebuia să avem întotdeauna apă la noi ca să ne umfle pâinea cu apă. Şi la şcoală te duceai flămând. Eu furam pachetele colegilor mei pentru că de fiecare dată îmi era foame. Până ne-au prins odată şi de atunci, orice se fura din clasă, noi eram în vizorul lor“.

 

Maria şi părinţii decăzuţi din drepturi 

Maria l-a cunoscut pe Alex la terminarea liceului, când voia să urmeze şcoala de asistenţi medicali şi avea nevoie ca cineva să-i plătească studiile. Ea şi sora ei mai mică au ajuns în centrul de plasament în urmă cu patru ani, după ce tatăl ei a fost arestat şi decăzut din drepturi. Cu mama ei s-a întâmplat acelaşi lucru, atunci când a părăsit căminul conjugal, plecând în Italia, când Maria avea 5 ani.

 

„Pe noi tata ne ameninţa de când eram mici că ne va da la casa de copii şi aveam teama aceea în mine când s-a întâmplat. Când m-am întors la şcoală, colegii -m-au întrebat dacă am ajuns la orfelinat, cum e acolo şi unii chiar făceau mişto pe treaba asta. Toată ziua aceea am avut-o dezastruoasă“, a mărturisit Maria, printre lacrimi.

Din tot personalul de la centru, sunt doar două persoane cărora le pasă de copii – Maria, 19 ani

Viaţa în centrele de plasament nu mai este atât de dificilă cum era odinioară, iar Maria spune că o educatoare i-a fost mereu un sprijin de nădejde, care a sfătuit-o întotdeauna bine legat de lucrurile şi persoanele de care să se ferească. Însă toţi copiii se aleg cu traume, spune Maria, iar una dintre ele este că se simt inferiori copiilor „de afară“. Toţi copiii simt lipsa părinţilor pentru că „în centru se obişnuieşte să se facă diferenţe între ei şi fiecare are un tratament diferit“, mărturiseşte tânăra. „Sinceră să fiu, din tot personalul de la centru, sunt doar două persoane cărora le pasă de copii“, a mai spus ea.

 

„Cel mai mare vis al meu e să mă văd liniştită la casa mea şi cu puţinul pe care îl voi avea să ştiu că pot ajuta şi eu persoanele cărora le este greu. După ce voi termina şcoala, vreau să merg prin centrele de plasament să cunosc persoane şi să le ajut cu tot ce pot, pentru că ştiu cât de greu este. Vreau să fiu pe propriile picioare, să fiu independentă“, a mai povestit Maria. 

 

 Maria Lincan, în vizită pe şantierul casei NEST

 

 

Prin modelul pe care îl oferă, Alex a reuşit să atragă atenţia mass-mediei şi a avut mai multe apariţii în televiziune. Pe această cale, anul trecut, fundaţia s-a ales cu două noi ambasadoare.

 

Jurnalista Nadina Câmpean, de la Antena 3, cunoaşte povestea lui Alex Tache încă de la începuturi. În urmă cu 14 ani, Nadina realiza un reportaj pentru „Observator“ la Institutul Oncologic Bucureşti. Aşa s-au întâlnit pentru prima oară, când el de abia începuse lupta pentru viaţă. S-au reîntâlnit anul trecut, când Alex a fost invitatul emisiunii „Eroul Zilei“ şi jurnalista a acceptat propunerea de a se alătura proiectului.

 

„Este cel mai puternic şi mai optimist om“ – Nadina Câmpean

„Aş zice, fără să stau pe gânduri, că este cel mai puternic şi cel mai optimist om dintre toţi cei pe care i-am cunoscut. De fiecare dată când cunosc un om care face lucruri frumose, mi-aş dori ca o mică parte din binele ăla să fie şi a mea“, a spus jurnalista.

 

 Alex, alături de jurnalista Nadina Câmpean de la Antena 3

   

„Am cunoscut foarte multe cazuri de copii abandonaţi, de la cazul unui bebeluş, lăsat într-o valiză, iarna, şi pe care au încercat să îl adope 18 familii şi nu au reuşit pentru că legea din România este atât strâmbă, încât un an de zile acel copil nu era adoptabil, pentru ca în cazul în care mama lui se răzgândea, avea dreptul să vină să-l ia acasă. Aceeaşi mamă care l-a lăsat într-o valiză să îngheţe de frig. Am cunoscut şi tineri care au crescut în orfelinate şi au ajuns în închisoare pe la 14-16 ani, dar am cunoscut şi tineri care au reuşit să-şi învingă destinul. L-am cunoscut pe Viorel anul trecut, lăsat pe şinele de tren de mama lui când avea câteva zile, care a terminat medicina la 36 de ani cu ajutorul Decanului de la Universitatea de Medicină din Cluj şi care urma să fie medic la anestezie – terapie intensivă. Aşa că, eu cred că există şanse pentru aceşti copii, dar cineva trebuie să le ofere această şansă“, a mărturisit Nadina Câmpean.

 

„E nevoie de mii de Alex în lume“ – Andreea Marin

În luna decembrie a anului trecut, Alex a fost invitat şi în emisiunea Andreei Marin de la TVR 2, „Nu există nu se poate“, iar realizatoare a acceptat chiar în cadrul emisiunii să facă parte din ambasadorii care fac cunoscută această cauză.

 

„Nu e genul acela de istorie personală pe care o priveşti cu admiraţie şi totuşi eşti detaşat de ea. N-ai cum să fii detaşat, dacă eşti un om cu suflet, atunci când asculţi povestea lui Alex, pentru că el ne cuprinde pe toţi în ea. N-am fost impresionată de povestea lui în ideea de a simţi că îmi pare rău pentru el. Aş spune că îmi pare rău pentru noi, toţi ceilalţi, care nu învăţăm destul de la viaţă. De la Alex am învăţat cum se trăieşte cu adevărat. E nevoie de mii de Alex în lumea în care trăim ca să putem ajunge acolo unde ar fi acel spaţiu de normalitate pe care ni-l dorim cu toţii“, a spus Andreea Marin.

 

 Alex Tache, alături de Andreea Marin, noua ambasadoare a Fundaţiei Alex Tache

 

 

 

Cum poţi ajuta la construirea Casei NEST


  • Donând 2 euro lunar prin SMS cu textul NEST la 8844 

  • Redirecţionând 3,5% din impozitul pe venit către Fundaţia Alex Tache, completând formularul 230 online, pe fundatiaalextache.ro

  • Prin plata cu cardul online pe fundatiaalextache.ro

  • Făcând o donaţie directă în unul din conturile fundaţiei.

 

Beneficiar: Fundatia Alex Tache


Cont LEI: RO12 INGB 0000 9999 0614 8264


Cont EURO: RO97 INGB 0000 9999 0848 3270

Swift: INGBROBU

Bic: INGB

Banca: ING Bank

 

Beneficiar: Fundatia Alex Tache


Cont LEI: RO67 BACX 0000 0019 6657 1000

Banca: Unicredit Bank

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:



Source link

Click to comment

Leave a Reply

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

You May Also Like

News World

– Circulaţia persoanelor în afara locuinţei va fi permisă în intervalul 20:00-05:00, în perioada 1-2 mai, indiferent de rata de infectare din localitate, pentru...

News World

„Mulţumesc tuturor colegilor nominalizaţi şi întregii echipe din Nomadland. M-am gândit mult în ultima vreme cum fac să merg mai departe când lucrurile devin...

News World

Cele două campanii electorale din 2020 au presupus şi costuri pentru partide şi pentru candidaţii în Legislativ, care au fost nevoiţi să investească bani,...

News World

„Majoritatea secvenţelor descărcate în baza de date GISAID provin din India, Regatul Unit, SUA şi Singapore“, au spus reprezentanţii OMS, în ultima actualizare săptămânală...