Connect with us

Hi, what are you looking for?

News World

Ţeapă imobiliară. Zeci de braşoveni şi-au plătit noile apartamentele încă din 2019, dar nu pot nici măcar să intre în bloc


Zeci de braşoveni aşteaptă de doi ani să-şi primească locuinţele pe care le-au plătit integral încă din 2019. Oamenii au făcut eforturi uriaşe ca să se poată muta în casa lor, într-un cartier aflat în plin avânt din punct de vedere al dezvoltării imobiliare. Deşi au ajuns să devină chiar şi proprietari pe un sfert din clădire, braşovenii nu pot nici măcar să intre în bloc să vadă stadiul lucrărilor. 

 

Cele 40 de familii care au cumpărat apartamente în blocul de pe strada George Călinescu, din zona nouă a cartierului Tractorul, spun că au fost minţiţi de dezvoltatorul care a luat două milioane de euro şi nu le-a oferit nimic în schimb. Oamenii au plătit apartamentele în 2019 şi ar fi trebuit să se mute în 2020. 

 

Braşovenii au cerut să poată intra în bloc şi să continue ei lucrările, însă dezvoltatorul le-ar fi transmis că nu au dreptul să intre în clădire. 

 

„În noiembrie 2019 am plătit suma de 56.000 de euro pentru un apartament de 53 de metri pătraţi, care trebuia să fie gata în ianuarie sau cel târziu mai 2020. Suntem în 2022 şi blocul este în acelaşi stadiu ca în 2019. De câte ori l-am contactat pe dezvoltator, fie nu ne-a răspuns, fie a zis să stăm liniştiţi pentru că tatăl lui e fost poliţist şi orice am face va avea câştig de cauză. A spus că a mai plătit câteva mii de euro pentru nişte dosare pe care s-a pus praful”, a spus Lazăr Hriscu, unul dintre cumpărătorii de pe George Călinescu. 

 

Oamenii spun că, de atunci, se luptă cu morile de vânt. Mai mult, braşovenii spun că au cumpărat partea fostei soţii a dezvoltatorului, astfel că sunt coproprietari. Cumpărătorii păcăliţi s-au strâns în faţa blocului, în speranţa că vor putea mişca lucrurile. 

 

„Ne-am strâns aici şi sperăm să vină Poliţia să constate că ne-a blocat accesul şi poate fac ceva şi autorităţile pentru că noi nu suntem singurii păgubiţi. În blocul de vizavi s-a întâmplat la fel, dar i-a lăsat să termine singuri lucrările. În partea cealaltă este o groapă. A încasat integral sumele pentru apartamentele respective şi au rămas oamenii păgubiţi de toţi banii”, a mai spus Lazăr Hriscu. 

 

„Eu am cumpărat două apartamente cu câte două camere, care au costat, în total, 103.000 de euro. De atunci, mare scofală nu s-a mai făcut aici. A mai chemat o firmă, care ne-a cerut şi nouă nişte bani, ca să poată face lucrările. Am dat şi acei bani, după care firma a plecat. Am vorbit cu patronul şi ne-a zis că dezvoltatorul nu i-a plătit niciun ban şi a fost nevoit să plece. Am făcut plângeri penale la Parchet, la Poliţie, dar nu s-a întâmplat nimic până acum. Sperăm să avem câştig de cauză, dar, între timp, noi plătim rate în continuare la chirie”, a transmis un alt cumpărător. 

 

„În 2019 am plătit 35.000 de euro pentru o garsonieră. Dezvoltatorul a divorţat şi soţia lui ne-a vândut partea ei, de 25% din bloc, aşa că suntem şi coproprietari. I-am dat în judecată şi aşteptăm să se pronunţe instanţa, să vedem ce putem face mai departe”, a spus Constantin Sava. 

 

În momentul în care au plătit banii pentru apartamente, blocul era finisat la exterior şi mai erau necesare doar amenajările interioare. Deşi a primit peste două milioane de euro, dezvoltatorul nu a mai reuşit să termine lucrările şi să predea apartamentele plătite. 

 

„Adevărul“ a încercat în repetate rânduri să-l contacteze pe dezvoltator, însă acesta nu a răspuns. Antreprenorul a fost dat în judecată de unii dintre cumpărători, iar pe rolul instanţelor există în acest moment două procese. 

 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:



Source link

Click to comment

Leave a Reply

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

You May Also Like

News World

Stelian Ion a sugerat, într-un interviu la B1TV, că UDMR ar trebui să fie formaţiunea care să iasă de la guvernare, dacă nu este...

Divertisment

Academia americană de film (AMPAS) a instalat la Londra şi Paris centre pentru nominalizaţii care nu au putut ajunge în Statele Unite, iar unii...

Divertisment

„colectiv“, în regia lui Alexander Nanau, ratează ocazia de a deveni primul film românesc premiat la Oscar. Câştigător la categoria cel mai bun documentar...

News World

Una dintre marile nemulţumiri din coaliţie este faptul că viceprimarul Horia Tomescu nu a consultat toate forţele coaliţiei de la Capitală, în momentul în...